PARODONTOLOGIE
Simptomele care anunță instalarea bolii parodontale:
Simptomele parodontozei (gingii care sângerează sau care sunt inflamate) sunt frecvent respinse în loc să fie un semnal de alarmă care să aducă pacientul în cabinetul medicului stomatolog.
Parodontoza are 3 etape de dezvoltare, la fel ca orice altă afecțiune. Medicul stomatolog va face un plan de tratament în funcție de stadiul bolii.
Gingivita (afecțiune reversibilă)
Parodontita superficială
Parodontoza avansată (afecțiune ireversibilă)
Gingivita este o stare incipientă a bolii si se manifestă prin inflamația gingiilor, care duce la disconfort și sângerare în timpul periajului.
Cauza principală este o igienă orală deficitară, care include depunerea tartrului pe dinți, provocând leziuni.
Aceasta poate fi prevenită și chiar inversată în stadiile sale incipiente. Gingivita, spre deosebire de celelalte două afecțiuni, poate fi tratată.
Tratamentul pentru celelalte două stadii ale bolii, parodontita superficială și parodontoza, este dificil, deoarece acestea sunt ireversibile.
Dacă parodonțiul este grav afectat pot apărea simptome mai grele, cum ar fi mobilitatea dinților și infecțiile gingivale. Atunci când osul și țesuturile sunt distruse, există șanse mari ca dinții să cadă.
Igiena orală
Periajul de două ori pe zi, folosirea aței dentare și a apei de gură sunt cele mai eficiente metode de prevenire a parodontozei. Cei care suferă de gingivită sau care riscă să o dezvolte ar trebui să utilizeze produse de igienă dentară pe bază de fluor. Efectele antibacteriene și antistafilococice ale acestei substanțe, ajută la prevenirea depunerilor de tartru.
Detartrajul profesional și controalele de rutină
O vizită anuală, la medicul dentist, este mai mult decât necesară pentru prevenirea parodotozei. O curățare profesională (detartraj și periaj profesional) la fiecare șase luni poate ajuta la prevenirea acestei boli.
Pentru a evita parodontoza, trebuie mai întâi să vă asigurați că respectați regulile de igienă orală impuse de medicii stomatologi. Controalele de rutina anuale sunt un pas important în prevenirea acestei boli.